Incidente electorale în Maramureş: Persoană amendată de poliţie

De la deschiderea secţiilor de votare până la ora 13.00, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş a fost sesizat cu privire la producerea a două incidente electorale.

Potrivit declaraţiilor făcute de către purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş, Cecilia Grozavu, la ora 10.35 poliţia a fost sesizată prin apelul unic de urgenţă 112 că un autoturism parcat în apropierea unei secţii de votare din Vişeu de Sus are lipite pe geamurile laterale spate şi pe lunetă afişe cu anumiţi candidaţi la alegerile parlamentare.

În urma verificărilor efectuate de poliţişti s-a stabilit că cele sesizate se confirmă iar proprietarul autoturismului, Gheorghe C. din Vişeu de Sus, a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1000 lei.

Un alt incident electoral a fost sesizat prin plângere şi se referă la faptul că persoane necunoscute au distribuit o scrisoare în căsuţele poştale ale mai multor apartamente din Baia Mare, prin care sunt denigraţi anumiţi candidaţi şi prin care se încearcă influenţarea intenţiilor de vot ale cetăţenilor. În cauză poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art.52 din Legea 35/2008.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole