Percheziţie: Ţigări de contrabandă găsite de poliţişti la Rona de Sus

Secţia de Poliţie Rurală Sighet a efectuat marţi, 17 iulie, dimineaţa devreme, o percheziţie domiciliară la o locuinţă din localitatea maramureşeană Rona de Sus.

„În beciul şi în curtea casei respective, care nu este locuită, a fost identificată cantitatea de 15.200 fire ţigarete, respectiv 760 pachete de ţigări de producţie şi provenienţă ucraineană, netimbrate fiscal în România, în valoare de 6.900 lei.

Cantitatea de ţigarete a fost ridicată în vederea indisponibilizării acesteia iar în cauză se efectuează cercetări, faţă de proprietarul locuinţei, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă”, a arătat Gabriela Liahovici, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş.

R.B.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole