Permis ucrainean fals, depistat în PTF Sighetu Marmației

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sighetu Marmației au depistat o femeie cu dublă cetățenie româno-ucraineană care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere fals.

Ieri, 02 ianuarie 2023, în Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmației, judeţul Maramureș, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră pe sensul de ieșire din România, o femeie cu dublă cetățenie româno-ucraineană, în vârstă de 19 de ani. Tânăra conducea un autoturism marca Toyota Land Cruiser, înmatriculat în Ucraina.

Cu ocazia verificărilor la frontieră, persoana în cauză a prezentat odată cu pașaportul și permisul de conducere. Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea permisului, polițiștii de frontieră au procedat la efectuarea unor verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat faptul că documentul în cauză nu îndeplinește condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.

În cauză, polițiștii de frontieră maramureșeni efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere, fapte prevăzute și pedepsite de Codul Penal.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole