Peste 200 de jandarmi vor asigura ordinea la Festivalul “Sărbătoarea Castanelor” 2016

În perioada 22 – 25 septembrie a.c., jandarmii maramureşeni vor asigura măsurile de ordine şi siguranţă publică pe timpul manifestărilor cultural – artistice şi de divertisment din cadrul Sărbătorii Castanelor.
Peste 200 de jandarmi maramureşeni şi jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca, împreună cu cadre ale Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Maramureş, alte structuri din Ministerul Afacerilor Interne şi personal din cadrul Poliţiei Locale Baia Mare, vor colabora în scopul respectării legalităţii, prevenirii şi descurajării unor acţiuni menite să tulbure ordinea şi liniştea publică sau a unor manifestări de violenţă pe timpul acestei sărbători.
Astfel, pentru asigurarea unui climat optim de siguranţă publică a manifestărilor dedicate Sărbătorii Castanelor, jandarmii vor fi prezenţi pe durata desfăşurării concertelor conform programului organizatorului, din următoarele locaţii : Piaţa Libertăţii – Centrul Vechi şi Bulevardul Unirii. Pentru a asigura măsurile specifice de ordine în zona scenelor amplasate şi pentru a asigura totodată vizionarea concertelor în condiţii optime, accesul în zona scenei este reglementat în sensul că, organizatorii vor permite accesul doar persoanelor autorizate, artiştilor şi ziariştilor acreditaţi.

Vineri, 23 septembrie a.c., jandarmii vor asigura ordinea şi siguranţa publică pe timpul deplasării Paradei “Festivalului Castanelor 2016” pe traseul Bd. Traian – Bd. Unirii – Bd. Bucureşti – Piaţa Revoluţiei – Str. Gheorghe Şincai – Piaţa Libertăţii.
Zilnic, efective de jandarmi se vor afla în misiunea de asigurare a ordinii publice pe timpul desfăşurării sărbătorii.
Forţele de ordine ale Jandarmeriei solicită participanţilor la toate manifestările care urmează să aibă loc în acest sfârşit de săptămână, să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, să manifeste înţelegere faţă de măsurile care vor fi asigurate cu ocazia acestor evenimente şi să răspundă cu solicitudine indicaţiilor forţelor de ordine, pentru ca manifestările cultural – artistice să se desfăşoare în condiţii optime.
Rugăm cetăţenii implicaţi sau cei care sesizează acte de tulburare a ordinii publice, să apeleze la jandarmii aflaţi în dispozitivul de ordine publică sau la numărul unic de urgenţe 112.
De asemenea Jandarmeria recomandă participanţilor:
– să nu intre în zona de desfăşurare a manifestărilor publice având asupra lor obiecte contondente, pumnale, cuţite sau alte asemenea materiale sau obiecte interzise care pot pune în pericol viaţa şi integritatea corporală a participanţilor,
– să acorde o atenţie deosebită bunurilor personale, să evite pe cât posibil să aibă la vedere obiecte de valoare care pot atrage atenţia, deoarece astfel de evenimente reprezintă momente prielnice pentru infractori,
– totodată persoanele care vin însoţite de copii, să nu-i scape din câmpul vizual, deoarece aceştia se pot pierde cu uşurinţă prin mulţime.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole