Primarul din Borşa are elicopter la scară (VIDEO)

Primarul din Borşa, Toader Mihali, este printre puţinii primari care-şi poate vedea oraşul de sus, la propriu. Asta, pentru că deţine propriul aparat de zbor, parcat la mică distanţă de domiciliu. Mihali  nu are încă atestatul de pilot, însă este hotărât să dea examenul pentru brevet, chiar dacă este unul extrem de greu. Pentru a dobândi brevetul, trebuie să aterizeze în siguranţă cu motorul oprit, indiferent de înălţimea de zbor.

 

”Este un om foarte bogat şi nu a venit la primărie pentru bani. La cei 34 de ani împliniţi mintea-i umblă şi afacerile i-au mers ca unse. Băiat cumsecade şi respectuos! Nu-i bai că are elicopter, că nu l-o furat! Dacă-i în stare să facă pentru el a si în stare să facă şi pântru noi! Tumna pântru asta l-am ales! Amu rămâme de văzut dacă a face oriceva, ori a si ca ceilalţi…”  Cam aceasta este părerea borşenilor despre noul primar, care pare pus pe fapte mari,  cel puţin la nivel declarativ.

Tony Mihali este un om de succes, care şi-a dovedit  priceperea în afaceri. Emigrant de la vârsta de 20 de ani, a luat calea pribegiei atras fiind de mirajul occidentului. Primarul din Borşa a câştigat primii bani în construcţii, iar apoi din afaceri cu lemnul. Toader Mihali a vrut să plece definitiv în SUA, dar a ales Belgia, unde şi-a stabilit domiciliul. Una dintre afaceri este şi comercializarea elicopterelor, fiind dealer pentru România, Ungaria şi Ucraina. De altfel, Mihali spune că şi-a luat elicopter, în primul rând, pentru a face reclamă propriei afaceri şi pentru a ajuta la localizarea accidentelor montane produse în zonă. Abia în al doilea rând, foloseşte elicopterul în scop personal, pentru a nu-şi distruge maşinile pe drumurile proaste din zonă.

Supărat de felul în care mergea treburile în oraşul lui de baştină, s-a hotărât să candideze pentru funcţia de primar, în încercarea de a schimba faţa urbei, şi prostul renume de oraş al pistolarilor. Înainte de acest pas, a încercat, fără succes însă, să ofere informaţii autorităţilor locale legate, de accesarea fondurilor europene. A făcut şi următorul pas, furnizând proiecte gata făcute, dar foştii conducători ai oraşului, nu au mişcat un deget, nici când li s-a pus totul pe tavă…

 

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole