Scandal Groşi: Declaraţie incendiară a ex-consilierului Gaje şi oameni revoltaţi

După scandalul din Groşi: amendă pentru Gaje, declaraţii controversate, poliţişti acuzaţi de abuz, nervozitate şi circ în comună

Gaje contestă în justiţie amenda primită, iar împotriva poliţiştilor va depune plângere penală   
Ceea ce s-a întâmplat miercuri, 14 martie, în localitatea Satu Nou de Jos, comuna Groşi (Maramureş), a ajuns rapid un subiect foarte mediatizat inclusiv pe posturile TV naţionale.

Şi asta nu doar fiindcă s-a iscat un scandal public foarte urât, nu doar fiindcă unii localnici consilieri parohiali voiau – sub protecţie „religioasă” – să doboare 25 de copaci seculari, dar nimeni nu ştia de ce şi cu a cui aprobare, nu doar fiindcă au fost practic două persoane care-au încercat să se opună acţiunii (ex-consilierul local Sorin Gaje şi Dorin Băban), ci inclusiv pentru modul absolut incorect, prostesc şi abuziv în care au intervenit nişte aşa-numiţi poliţişti!

De parcă ar fi fost nu poliţişti din cadrul MAI, plătiţi din banii contribuabililor, ci parcă slujbaşi la cheremul Bisericii şi/sau al Primăriei Groşi?! Au luat cu forţa un om, l-au bruscat, l-au reţinut, l-au dus la secţia de poliţie şi l-au amendat, pentru ce? Fiindcă Sorin Gaje le-a cerut poliţiştilor doar să-şi facă datoria şi să verifice întâi cu mare atenţie actele despre care „tăietorii” violenţi susţineau că sunt avizele de tăiere? Ce era atât de greu?

Nu se putea amâna acţiunea pentru câteva ore, pentru o zi, ca să se facă toate verificările necesare? Nu, poliţiştii n-au făcut decât să-şi arunce ochii pe nişte hârtii aduse la faţa locului în ultimul moment, iar apoi, fără să se prezinte, fără să se legitimeze, l-au săltat miliţieneşte pe protestatarul Gaje! Nici nu mai contează că pe spatele uniformei unuia dintre poliţişti era scris „Poliţia rutieră” (sic!), deşi totul se petrecea lângă un cimitir…

L-au amendat pe om pentru tulburarea liniştii publice? Păi trebuia omul să solicite întâi autorizaţie pentru a protesta între copacii respectivi? Trebuia? Sau poate că protesta pe o proprietate privată? Nicidecum, terenul în cauză nu este proprietate privată, şi-atunci?

Una peste alta, dacă terenul este folosit de biserică – dar ÎN INTERES PUBLIC, AL CETĂŢENILOR! -, cine era abilitat să avizeze tăierea atâtor arbori seculari care, totuşi, se pare că nu intră la regimul zonelor forestiere? Un lucru e limpede: aşa se întâmplă atunci când cei în cauză nu comunică, nu explică public ce şi cum, nu rezolvă din timp, perfect legal şi cu totală transparenţă tot ceea ce e necesar, iar astfel de scandaluri precum acesta ajung să se clarifice doar în instanţele de judecată!

În articolul „Ex-consilierul local Sorin Gaje, implicat într-un nou scandal în Satu Nou de Jos” publicat pe acest site în 14 martie a.c., puteţi viziona un scurt material video inclusiv cu momentul reţinerii lui Gaje de către poliţişti!

Deocamdată, în exclusivitate, iată o declaraţie amănunţită a lui Sorin Gaje, el explicând toate demersurile sale şi tot ce-a aflat în perioada 11-14 martie: „E vorba despre o perdea de protecţie pentru sat, Satu Nou de Jos, formată din stejari şi brazi – unii de 150-200 de ani.

În cazul ăsta au tăiat 25 de stejari seculari. Ştiam de mai mult timp ce au de gând să facă, mă refer la Consiliul Parohial Satu Nou de Jos, terenul fiind al localităţii… degeaba zic consilierii parohiali că este proprietatea lor, nici vorbă de aşa ceva, terenul în cauză nu e întăbulat pe parohie! Şi-atunci cum şi-au permis să taie copacii ăia fără să se consulte cu oamenii, cu adunarea parohială? N-au făcut asta! Deci, au decis cu de la ei putere să taie, ei împreună cu primarul!

Zic de primar fiindcă el le-a promis că le rezolvă avizele de la inspectorul Leşan Maftei de la Ocolul Silvic Baia Mare. Acest inspector e cel care de ani de zile ne exploatează în mod fraudulos pădurea de pe dealul Usturoi, pădurea proprietate a localităţii Satu Nou de Jos. Toate astea sunt confirmate şi în Raportul Curţii de Conturi Maramureş din 2009, puteţi verifica şi vedea (n.n. – da, avem documentul).
Acuma să vă zic cum s-a întâmplat.

Duminică, 11 martie, la slujba religioasă, preotul Balaj Teodor a anunţat că în data de 14 martie se va întrerupe furnizarea cu energie electrică în sat fiindcă atunci urma să se taie stejarii. Ceea ce-au şi făcut în 14, după cum ştiţi deja. Luni, 12 martie, m-am dus la Primăria Groşi să mă interesez dacă au eliberat de-acolo vreo autorizaţie pentru tăiere. Am discutat cu secretarul Primăriei, Mihuţ Alina, şi cu arhitecta Feher Anicuţa.

Cu arhitecta pentru că ea a intervenit în timpul discuţiei mele cu Mihuţ… spunând că, şi-o citez acum, copacii se pot tăia fără nicio problemă, că nu sunt castani sau nuci (n.n. – afirmaţia asta e de-un cinism feroce, ca să nu spun de-o prostie crasă)! Aşa mi-a spus.

Iar secretarul Primăriei mi-a spus că ei n-au eliberat niciun act pentru tăierea asta fiindcă nu e de competenţa lor. Ce ziceţi de asta? Pe urmă, tot luni, m-am dus la Ocolul Silvic Maramureş, să văd dacă au emis ei vreun aviz de tăiere. Mi-au spus că nu şi nici măcar nu e de competenţa lor pentru că nu este cuprinsă zona aceea ca zonă forestieră (n.n. – a se reţine acest aspect extrem de important privind aprobarea tăierilor, veţi vedea ce surprize urmează)! Mi-au sugerat să merg la Garda de Mediu; acolo la Ocol am vorbit cu purtătorul de cuvânt.

M-am dus la Garda de Mediu, am vorbit cu domnul Călin Crişan. Nici măcar nu ştia nimic! Dar mi-a sugerat să contactez Inspectoratul Teritorial pentru Regim Silvic şi de Vânătoare din Cluj-Napoca, pentru că e de competenţa lor în cazurile în care e vorba de copaci cuprinşi în zone neforestiere – aşa cum e la noi cu acei stejari.

I-am sunat, la Cluj, am vorbit, mi s-a spus să le trimit o sesizare cât mai urgent. Am trimis prin fax, pe 12 martie, deci marţi. Poftiţi, vă dau sesizarea.

Aşa că, din ceea ce v-am spus până aici, reiese clar că până în 12 martie nu exista niciun aviz eliberat, de nicăieri, deşi ei au anunţat încă din 11 martie că vor tăia copacii! Oare cum de erau ei atât de siguri în 11 martie că în zilele următoare vor obţine avizul de la vreo instituţie abilitată? Şi de la care instituţie?

Astfel, marţi, 13 martie, m-am dus şi la Protopopiatul Baia Mare, la părintele protopop Fabian – rudă directă a preotului din Satu Nou de Jos, unde am cerut să întrerupă ilegalităţile care sunt pe cale să se înfăptuiască.

M-a ascultat şi mi-a zis că-l va contacta pe preotul Balaj. Apoi m-am dus şi la Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, unde am discutat cu fostul părinte-secretar Pop Ioan. Mi-a spus că se va ocupa şi mi-a mai spus, lucru foarte important, că de tăierea copacilor şi pomilor din parohii răspunde părintele Bălan!

Pe de altă parte, am mai aflat că exact în data de 13 martie cineva de la Ocolul Silvic Baia Mare a fost să marcheze copacii (n.n. – păi cum aşa?), împreună cu cantorul Bolte Savantin de la noi! Adică vreau să scot în evidenţă că de ce tocmai cei de la Ocolul Silvic Baia Mare au intervenit – şi când?, abia în 13 martie – trecând peste alte instituţii abilitate?
În dimineaţa de 14 martie, miercuri, la ora opt m-am dus chiar la locul faptei să văd ce se întâmplă, dacă…

Venise un tractor cu troliu, apoi au sosit câţiva consilieri parohiali, cu drujbele – Rusu Gheorghe, Paşca Ioan, încă un Paşca Ioan, Petruş Gheorghe, Filipan Gheorghe, care au început pregătirea tăierii. Apoi a sosit şi-o echipă de la Renel, spunându-mi-se că au de schimbat o linie de curent?! I-am rugat pe consilierii parohiali să-mi arate o autorizaţie pentru tăiere şi mi-au spus, atenţie!, că încă nu au aşa ceva, că va sosi curând şi autorizaţia (n.n. – de unde, aşa, în ultimul moment?).

Dar că ei vor începe şi, dacă eu mă opun, o să mă trântească! Le-am spus că mă opun cu orice risc şi că voi suna la 112, atâta timp cât n-au autorizaţie! Am sunat la 112 şi au sosit trei maşini de poliţie, deci eu sunt cel care a chemat Poliţia!!! Au început discuţiile şi le-am solicitat poliţiştilor să le ceară autorizaţia de tăiere.

Între timp, tot eu am anunţat şi presa! Timp în care curatorii şi poliţiştii sunau la primarul Lupan, să aducă autorizaţia! Într-un târziu, a ajuns un fel de dosar acolo, cu ceva acte eliberate de Ocolul Silvic Baia Mare. Am încercat să le explic agenţilor de poliţie că alta este instituţia abilitată să avizeze aşa ceva, nicidecum Ocolul Silvic Baia Mare, v-am explicat deja de ce şi cum! Poliţiştii nici n-au vrut să audă ce le explic eu! Însă, când au aflat că vine presa, au plecat urgent, toate trei maşinile! De ce? De ce au fugit?

Discuţiile între mine şi curatori s-au tensionat, iar ei au sunat la 112. Au venit din nou poliţiştii, cu o singură maşină, trei poliţişti, dar între timp eu fusesem agresat fizic, trântit la pământ; poliţiştii au venit şi m-au luat pe sus, cu forţa, spunând că mă arestează! Fără mandat, fără nimic… dar nu m-am opus, m-au dus la secţia de poliţie din Groşi.

Ce-a urmat acolo, la ce s-au pretat aceşti poliţişti plătiţi din bani publici ca să apere cetăţenii, nu vă mai spun acum; fiindcă voi contesta în justiţie amenda de 700 de lei pe care mi-au dat-o pentru tulburarea liniştii publice, dar voi face şi plângere penală împotriva lor pentru abuz! De asta nu intru acum în detalii.

Şi nici cazul cu copacii tăiaţi nu va rămâne aşa, sper şi cred că va veni cineva de la Inspectoratul Teritorial Silvic din Cluj. Şi vom mai vedea!”

Oamenilor din comuna Groşi le este teamă să vorbească. Mai ales când vine vorba de biserică şi de primar. Multora puţin le pasă de cei 25 de copaci, alţii nu înţeleg de ce trebuiau tăiaţi, nimeni nu ştie ce se va face cu ei. Multora însă le pare rău şi mai ales sunt foarte uimiţi şi revoltaţi de modul absurd şi brutal în care au reacţionat poliţiştii (unul dintre ei probabil se numeşte Nemeş)! Una dintre persoanele cu multă notorietate în zonă, Ioan Oroian (fost director al Romgaz Maramureş), a spus: „Îmi pare rău că taie copacii!”. Şi nu e singurul.

Peter CZOMPA

P.S.: Fiindcă ex-consilierul local (ex-membru PC) Gaje este cunoscut de mult timp drept un aprig contestatar al activităţii autorităţilor locale din zonă (şi sunt mai multe procese civile şi penale pe rolul instanţelor), de subliniat că din luna februarie curent el este membru al PP-DD!

Recomandari

7 comentarii la „Scandal Groşi: Declaraţie incendiară a ex-consilierului Gaje şi oameni revoltaţi”

  1. DRAGA REPORTER SE VEDE CA ESTI PLATIT DE GAJE. RUSINE. AR TREBUII SA FI TRAS LA RASPUNDERE PENTRU ACEST ARTICOL. MACAR AI VERIFICAT SPUSELE LUI GAJE? EL A CHEMAT POLITIA PRIMA DATA. SI CA SA-L IA DE ACOLO NU LE TREBUIA MANDAT PENTRU CA A FOST O URGENTA.

    Răspunde
    • Vă voi răspunde, „domnule Vasile” (sic!), la acest pseudo-comentariu absolut mizerabil şi infantil, sigur că da, însă voi răspunde într-un comentariu separat! Şi asta fiindcă vreau şi trebuie să vă răspund concret, clar, punct cu punct – chiar eu, autorul articolului în cauză -, la toate prostiile, mojiciile şi insultele pe care le-aţi debitat aici cu foarte mare „curaj”, adică ascuns în spatele unui (pre)nume evident fals! Deşi nu ar trebui să răspund unui asemenea „viteaz” anonim, agramat, mitocan şi tocmai din Groşi, totuşi am s-o fac… şi veţi înţelege foarte-foarte curând de ce, aşa cum poate veţi înţelege, sper, inclusiv faptul că anonomii precum dvs. se dau singuri de gol atât de repede şi în moduri atât de prosteşti…

      Răspunde
  2. Ceea ce veţi citi în continuare nu reprezintă doar un simplu răspuns la comentariul cretinoid postat aici pe 27 martie a.c. de un oarecare „Vasile” (textul putea fi semnat oricum, chiar şi „Gicu” sau „Tony” ori „Nevrozica”, nu?), ci şi un exemplu, recte un răspuns indirect adresat tuturor anonimilor care, precum acest anonim impertinent „Vasile”, îşi varsă dejecţiile pe diferite site-uri de presă (şi nu numai) crezând ei că astfel sunt viteji nevoie-mare, că impresionează sau sperie pe cineva. Aşadar:
    În mod normal, dacă aş ţine cont de o serie de aspecte privind comentariul dvs. de tip grobian, “domnule Vasile”, ar trebui să vă răspund cam aşa: “Du-te, dom’le, urgent la şcoală!!!” sau “Apelează, dom’le, în Baia Mare la dragii voştri jurnalişti de casă, la slugile autorităţilor din Groşi şi ale celor judeţene!” sau eventual să vă întreb: “De fapt, oare ce te-a enervat în halul ăsta la articolul meu?” sau “De fapt, cine eşti tu, măi făţarnicule anonim?”. Însă nu, “domnule Vasile”, nu, nu vă voi răspunde în acest mod fiindcă nu mă interesează nici cine sunteţi în realitate (deşi e aproape limpede!), nici de ce n-aveţi curajul minimei răspunderi publice pentru prostiile pe care le debitaţi, nici de ce scrieţi precum un semianalfabet plin de aroganţă, nici de ce vă permiteţi – pe un site media – să vărsaţi astfel de lături… şi nu contează nici dacă mă cunoaşteţi sau nu (fiindcă, dacă mă cunoaşteţi cumva, atunci e cu atât mai grav şi mai prostesc demersul dvs.).
    Acum, totuşi, să vă răspund punctual. În primul rând, de unde până unde vă permiteţi dvs. să mă tutuiţi? Nu cred să fi umblat împreună la şcoală, nici să fi bătut mingea împreună şi cu atât mai puţin să fi păscut vacile împreună! Prin urmare, cum spuneam, atâta timp cât nici măcar nu aveţi o identitate (probabil nici măcar prenumele nu e Vasile sau poate nici măcar nu sunteţi bărbat?!; oricum, bărbăteşte nu vă comportaţi, asta e evident pentru oricine!), cel puţin aţi fi putut avea bunul-simţ elementar de a vă exprima opinia într-un mod niţel mai civilizat! A fi neiertător, direct şi dur în exprimare nu înseamnă defel a fi şi neam prost! Apoi, doar în paranteză fie spus, apropo de sintagma “dragă reporter”, v-aş sugera să nu mai folosiţi termeni specifici media; nu de alta, dar e evident că sunteţi în totală necunoştinţă de cauză şi vă faceţi de râs (folosind cuvântul reporter; cât despre “dragă”, deşi zău că m-aţi făcut să zâmbesc, totuşi m-aţi pus rău de tot pe gânduri… chiar aveţi o problemă personală serioasă, n-o neglijaţi, s-ar putea agrava!). Apropo de Groşi şi de “dragă”, ce coincidenţă drăguţă: şi Gheorghe Lupan, primarul cică liberal al Groşiului, are obiceiul să utilizeze adesea cuvântul dragă! Coincidenţă, fireşte! Başca să ia pe toată lumea la “per tu”, cu înfumurarea şi aroganţa specifică celor ce se cred veşnic protejaţi de aşa-zişii puternici ai momentului! Or fi obiceiuri molipsitoare de-ale zonei Groşi?! Ce de coincidenţe, dom’le!
    În al doilea rând, acum chiar la modul cel mai serios, pentru afirmaţia dvs. cu “plătitul” v-aş fi acţionat imediat în judecată; însă, din păcate, nu-l pot da în judecată pe un oarecare bădăran “Vasile” despre care doar atâta ştiu, nimic mai mult – că e un oarecare “Vasile” (sau poate “Gicu” sau “Doru” ori “Nely”?!) care este viteaz nevoie mare ascunzându-se după un pseudonim! Sau, dacă totuşi prenumele o fi real, zic dacă, poftim, vă propun ceva: arătaţi-mi că mă înşel în privinţa LAŞITĂŢII şi PROSTIEI dvs., spuneţi-mi exact cine sunteţi şi de unde, voi verifica şi-apoi vă voi acţiona eu în judecată! Vă promit asta! E bine aşa? Aştept!
    În al treilea rând, cu “ruşinea”, da, într-adevăr îmi este ruşine şi-am să vă spun de ce. Îmi este ruşine că e plină România de astfel de “viteji” anonimi, neciopliţi, aroganţi şi agramaţi precum dvs.! Îmi este ruşine că “războinici” ca dvs., în loc să ia serios la-ntrebări autorităţile locale corupte, în loc să se bată pentru drepturile lor, în loc să fie slugile unor personaje pseudo-politice mizerabile, în loc să protejeze mediul înconjurător ş.a.m.d., sar – la comandă – în apărarea unor trepăduşi vremelnic aflaţi în funcţii de conducere!; îmi este ruşine că, atunci când un om dintr-o comunitate oarecare se zbate pentru drepturile concetăţenilor săi, este sprijinit doar de o mână de localnici în timp ce alţii precum dvs. se pretează la mizerii şi jigniri publice, aşa cum aţi făcut în comentariul dvs.! De asta îmi este ruşine, da! Iar pe de altă parte, în privinţa mass-media şi legat de subiectul Groşi, îmi mai e ruşine pentru un lucru: mi-e ruşine că atâţia ziarişti maramureşeni sunt ori la cheremul Puterii, ori al Opoziţiei politice! – iar în cazul Groşi (şi acum nu mă refer doar la tăierea arborilor, ci la absolut tot ce se întâmplă extrem-extrem de grav acolo de ani de zile, la nivelul autorităţilor), deci în cazul Groşi e vorba de mulţi jurnalişti de casă obedienţi atât Puterii cât şi Opoziţiei… fiindcă acolo nu mai contează nimic altceva decât interesele murdare ale unor grupuri influente, recte ale unor personaje “politice” cu funcţii importante până la nivel de judeţ (şi chiar mai sus)!
    Mai departe! Îmi spuneţi că “AR TREBUII SĂ FI TRAS LA RĂSPUNDERE PENTRU ACEST ARTICOL.” Aşadar, în al patrulea rând, de ce nu mă trageţi dvs. la răspundere, stimabile semianalfabet viteaz? Ar trebui (doar cu un i, la fel precum ar nimici, ar zăbovi, ar sări; iar “să fii” se scrie cu doi i), deci ar trebui să ştiţi că şi eu pot fi tras la răspundere, bineînţeles, precum oricare cetăţean, precum oricare ziarist, însă vă dau o veste bună şi una proastă. Iată-le! Vestea bună pentru dvs. este că mă puteţi trage la răspundere în Justiţie, dându-mă în judecată! Dar grăbiţi-vă, mai aveţi doar puţin timp la dispoziţie! Şi vă mai sugerez să consultaţi întâi un avocat serios, nu avocaţi-politicieni (fiindcă ăştia cam ştiu ce-ar însemna un asemenea proces cu mine)! – iertaţi-mă, mă amuz şi eu niţel pe seama naivităţii dvs.! Şi-acum vestea proastă pentru dvs.: recitiţi vestea bună şi adăugaţi cuvântul NUMAI! Adică, dvs. şi oricine altcineva mă puteţi trage la răspundere NUMAI prin intermediul instanţei de judecată! Ba ar fi chiar o premieră: fiindcă în cei peste 18 ani de activitate numai în media, nu am fost niciodată acţionat în judecată! Să vă şi traduc acum ce-am precizat, fiindcă sunt sigur că spusele mele sunt mult prea complicate pentru capacitatea dvs. intelectuală: “numai” pe calea justiţiei pentru că, spre deosebire de majoritatea jurnaliştilor (am spus majoritatea, nu am generalizat), nota bene, în cazul meu nu se pot trage sfori în culise pentru ca eu să fiu eventual sancţionat pecuniar, pentru a fi demis din vreo funcţie media, pentru a fi dat afară de la instituţia media în cauză! Asta e situaţia, din păcate pentru dvs.! Regret, dar în aceeaşi idee mai trebuie să vă dau încă două veşti proaste: lucrez cu mai multe instituţii media regionale şi la nivel naţional (deci nici una locală!), iar despre cazul Groşi urmează şi alte articole (acest articol a fost, nota bene, unul simplu şi foarte blând, credeţi-mă)!
    Nu în ultimul rând, referitor la prostiile pe care le-aţi etalat privind poliţia, în declaraţia lui S.G. e precizat că întâi el a chemat poliţiştii (dar se pare că şi cu cititul aveţi niscaiva probleme); cât despre “urgenţă”, mă faceţi să râd! Păi întotdeauna este o urgenţă când intervine poliţia, apelată sau nu, iar discuţia aici era despre modul, procedura, legalitatea acţiunilor poliţiştilor care, generic vorbind, nu pot proceda nici doar după cum îi taie capul, nici doar la rugăminţile vreunui edil, ale vreunei feţe bisericeşti ori ale vreunui politician! Sper că aţi priceput măcar în mare ceea ce am punctat aici! Dar, deşi am dubii, vă redau o maximă a lui Galileo Galilei: “Cel care nu cunoaşte adevărul, este un prost. Cel care-l cunoaşte şi-l consideră o minciună, este un infractor”! Ţineţi minte asta!
    Peter-Vasile CZOMPA (acesta fiind numele meu complet)
    P.S.: Să vă mai explic ceva: pentru că vă recomandaţi doar drept un oarecare Vasile (unul dintre milioanele de Vasile din ţară), eu aş fi putut să vă fac aici troacă de porci, să vă înjur birjăreşte, să şterg pe jos cu dvs., repet, fiindcă sunteţi doar anonimul “Vasile”! Aş fi înjurat doar un anonim, adică practic pe NIMENI! Ceea ce şi sunteţi aici (la fel precum sunteţi peste tot pe unde vă plasaţi abjecţiile ordinare!) şi sunt convins că aşa veţi şi rămâne! Apropo, să vă mai precizez ceva legat de declaraţia lui S.G.: nu e treaba dvs. dacă eu am verificat sau nu “spusele” lui! În plus, nicidecum nu dau eu explicaţii publice unui anonim incult şi mojic, dar ceva tot vă mai explic în final: am dat publicităţii, chiar în acest articol, o DECLARAŢIE a lui S.G., o declaraţie pe care o deţin ca probă, declaraţie pentru care întreaga răspundere juridică revine numai celui care a făcut declaraţia în cauză! Punct. Iar dacă dvs. mai vreţi să scrieţi pe site-uri de presă, ascultaţi-mă: ori puneţi pe altcineva să scrie în locul dvs., ori puneţi serios mâna pe legislaţie şi pe gramatica limbii române! Sau lăsaţi-vă de scris, zău aşa, lăsaţi-vă de politica “liberal-social-democrat(ă)-conservatoare-portocalie-verde” (deci cea de tip curvesc) şi continuaţi să tăiaţi copaci! În Groşi, evident, acolo unde tot ce s-a întâmplat foarte grav în ultimii ani e de-acum precum secretul lui Polichinelle! – nu, nu, să ştiţi că Polichinelle nu e nici vreun politician sau primar, nici vreun „afacerist imobiliar”, nici din Maramureş… 🙂

    Răspunde
  3. Are dreptate domnul”PETRE COSMPA” voi nu stiti decat sa distrugeti tara asta shi sa trageti numai la (osul) vostru nu cred ca incurcau copaci aia frumosi pe cineva oarecare numai pe acei care binenteles au avut si iei de primit ceva de pe urma aceler masacre taieri.rusine sa va fie ca bine zice domnul COSMPA ca nici numele nu stiti unii dintre voi sa vil scrieti pe o foaie da de furat furati tot!RUSINE…RUSINE…RUSINE.

    Răspunde
    • ACEI COPACI SE RASTURNAU. DE AIA S-AU HOTARAT SA-I TAIE. AM INTELES CA UNUL S-AR SI FI RASTURNAT IN URMA CU CEVA TIMP, SI ERAU UN PERICOL.

      Răspunde
    • Domnule Gheorghe, vă mulţumesc pentru interesul manifestat, pentru atitudinea dvs. şi pentru aprecieri! Cum spuneam şi-n răspunsul pe care i l-am dat acelui bădăran „VASILE”, acest articol a fost unul foarte blând în comparaţie cu alte subiecte/articole pe care le voi publica foarte-foarte curând despre acelaşi incredibil caz „GROŞI”; de exemplu, vă voi prezenta cu lux de amănunte un proces, respectiv Dosarul nr.2707/182/2010, pe chestiuni de fond funciar, proces care s-a încheiat pe 5 aprilie 2012 prin Decizia civilă nr.279/R, adică printr-o sentinţă definitivă şi irevocabilă în favoarea – acum atenţie! – deci în favoarea Asociaţiei VIITORUL Satu Nou de Jos! Ştiţi cine este preşedintele acestei asociaţii? Exact, este Sorin Gaje, el fiind cel care, în numele asociaţiei menţionate, s-a judecat atâta timp cu Comisia Locală Groşi de aplicare a legilor fondului funciar şi cu Comisia Judeţeană Maramureş de aplicare a legilor fondului funciar. Ştiţi cine este preşedintele Comisiei Locale de fond funciar din Groşi? Este chiar primarul Gheorghe Lupan! Şi iată ce a obţinut Asociaţia VIITORUL prin sentinţa definitivă din aprilie 2012: „S-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 81 hectare şi 2418 mp, înscris în CF 1 Satu Nou de Jos, număr topo.455/3/2, în favoarea petentei Asociaţia Viitorul Satu Nou de Jos”! Adică, spus simplu, în urma acestui proces membrii asociaţiei au redevenit proprietari-composesori pe pământurile lor!!! Şi absolut nimeni din Primăria şi CL Groşi nu mai poate face nimic vreodată cu şi pe aceste pământuri de-acum ale oamenilor din Satu Nou de Jos! Iar ceea ce v-am spus aici e doar un caz, doar un subiect, veţi vedea câte alte afaceri ilegale se petrec în Groşi, de ani de zile, sub directa oblăduire a celor din CL şi mai ales din fruntea primăriei! Dar o să afle opinia publică din ţară şi despre încercarea cu „afacerea cupru” în Groşi, şi despre ce-au încercat cu terenurile de fotbal, şi despre componenţa comisiei locale de fond funciar Groşi (comisie care a existat practic doar pe hârtie!!!), şi despre multe licitaţii (de concesionare/vânzare) trucate… şi multe altele!

      Răspunde
  4. PRECIZARE IMPORTANTĂ! – În atenţia tuturor celor care au postat şi vor mai posta comentarii la oricare dintre articolele de pe site-ul nostru:
    1. În cazul în care comentariul dvs. nu va fi scris în limitele decenţei şi bunului-simţ elementar, în modul cel mai civilizat şi respectând toate normele elementare – scrise şi nescrise – de politeţe pentru o postare/discuţie publică pe un site de presă, ne rezervăm dreptul de a şterge automat comentariul dvs., fără nicio altă explicaţie!
    2. Vă rugăm să comentaţi, pe cât posibil, doar referitor la subiectul articolului în cauză!
    3. Vă rugăm ca, în cazul în care comentariul dvs. totuşi nu este strict legat de articolul la care comentaţi, rândurile dvs. să aibă cel puţin tangenţă şi/sau legături indirecte cu domeniul din care face parte articolul nostru la care faceţi referire!
    4. Dacă totuşi, în mod excepţional, doriţi să faceţi un comentariu care nu are nici cea mai mică legătură cu subiectul respectivului articol, vă rugăm să precizaţi motivele pentru care doriţi să postaţi acel comentariu şi să precizaţi, de asemenea, cine sunteţi şi eventual cum puteţi fi contactat (dacă doriţi acest lucru, desigur)! Şi să procedaţi în cel mai civilizat mod, în special dacă doriţi să vă şi răspundem public!
    5. Dacă aveţi de formulat întrebări sau aveţi nelămuriri privind subiectul articolului, vă rugăm să precizaţi clar care sunt acestea şi să specificaţi că aşteptaţi răspuns/răspunsuri din partea noastră!
    6. Dat fiind faptul că, cel puţin deocamdată, vom respecta opţiunea dvs. de a posta comentarii fără a vă declina identitatea reală (însă, atenţie!, respectând şi dvs. toate condiţiile cerute de noi), vă rugăm să nu faceţi absolut niciun fel de comentariu la adresa autorilor articolelor, din simplul motiv că nu este nici corect, nici fairplay, ei neputându-se apăra în niciun fel în faţa unor persoane anonime! De altfel, orice astfel de încercare de atac la adresa unora sau altora dintre noi, orice încercare de denigrare a unuia dintre colegii noştri, va fi automat ştersă!
    Toate aceste precizări făcute şi măsurile luate de noi sunt ca urmare a faptului că în ultimele câteva luni au fost postate pe site-ul nostru de presă mai multe „comentarii” stupefiante, atacuri murdare, prosteşti şi mârşave, în stil de mahala, cu un limbaj suburban, vulgar şi abject, cu jigniri absolut gratuite şi mitocăneşti venite din partea unor ANONIMI care n-au nici cea mică legătură cu ceea ce înseamnă media online, gramatica, bunul-simţ, dialogul public civilizat, politeţea, cei şapte ani de-acasă! Am aflat, ştim deja despre cine este vorba, cine sunt indivizii şi de ce s-au pretat la asemenea mizerii ordinare! Însă, cel puţin aici şi deocamdată, ne-am limitat doar la a lua măsurile menţionate! Mulţumim pentru înţelegere!
    ECHIPA REDACŢIONALĂ

    Răspunde

Lasă un comentariu

Alte Articole