Startul ediției a 9-a a MTB MARATON Baia Mare va fi dat pe 4 iulie în Centrul Vechi

Vești bune pentru participanții la ediția a 9-a a MTB MARATON Baia Mare, care sunt așteptați la start sâmbătă, 4 iulie 2015, de la ora 10.00, în Centrul Vechi al municipiului.
În acest an, startul celui mai longeviv concurs de maraton mountain bike din Romania dar și a celui mai spectaculos se va da chiar din Piața Libertății (Centrul Vechi Baia Mare), tot aici urmând să aibă loc și festivitatea de premiere.
Organizarea celor mai importante momente ale evenimentului sportiv chiar în inima vechii cetăți băimărene este motivată de dorința de a promova utilizarea bicicletei la nivel urban și pe traseele amenjate în împrejurimi, de a crește numărul practicanților acestui gen de mișcare, dar și de a demonstra că orașul devine treptat “bike-friendly”.
Organizatori, participanți, susținători ai acestora și autorități locale pot arăta astfel că Baia Mare este tot mai prietenos cu cicliștii, într-o etapă viitoare urmărindu-se și dezvoltarea infrastructurii pentru transportul nemotorizat.
Este o continuare firească a activității Asociației Sportive Club Sportiv Mad Snails, organizatoarea maratonului, care încearcă să convingă băimărenii de beneficiile mersului pe bicicicletă, dar să și încurajeze un mod de viață sănătos.
Ediția MTB MARATON Baia Mare 2015 se anunță cea mai spectaculoasă din istoria de aproape un deceniu a competiției, pentru că traseul îi va provoca până și pe sportivii antrenați. Două trasee vor fi la MTB MARATON Baia Mare 2015, cel scurt având 30 de kilometri, iar cel lung – 65 km.
Pe site-ul oficial al concursului – www.mtbmaratonbaiamare.ro – se găsesc atât informații despre traseu, cât și despre categoriile de concurs.
Nu rata înscrierile la cea mai palpitantă competiție de ciclism din Maramureș!
Înscrierile se pot face online, pe site-ul www.mtbmaratonbaiamare.ro, și la Magazinul Boneshaker (str. Valea Roşie, nr. 13, Baia Mare), respectiv Magazinul Alaska (str. George Coșbuc, nr. 2/1, Baia Mare).
Taxa de înscriere este de 60 lei pentru cei care o plătesc până în 30 iunie și de 75 lei din 1 până în 3 iulie. Important de reținut că, spre deosebire de anii precedenți, la ediția 2015 nu se mai fac înscrieri în ziua concursului. Participanții cu vârsta sub 18 ani trebuie să prezinte acordul scris al părintelui sau tutorelui.
Pachetul de start va conține un tricou, pentru cei care fac dovada plății până în 22 iunie, număr de start și un tichet la gulyas care va fi servit la sosire, înainte de festivitatea de premiere.
Toți cei interesați de condițiile de participare și înscrieri sunt invitați să acceseze site-ul MTB Maraton Baia Mare (www.mtbmaratonbaiamare.ro) și pagina de Facebook (https://www.facebook.com/MTBMaratonBaiaMare).

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole