TRADIŢII: De Sfântul Andrei, moroşencele leagă fălcile lupilor şi caută de ursit (VIDEO-Galerie FOTO)

Ajunul de Sfântu Andrei aduce multă forfotă pentru fetele şi femeile din Maramureş.Pe Valea Marei fetele de măritat abia aşteaptă venirea serii ca să-şi poată afla ursitul în timp ce femeile se ocupă de protecţia casei şi a gospodăriei pentru tot anul ce va urma.Ca să reuşească aceste lucruri atât fetele cât şi femeile trebuie să parcurgă ritualuri tradiţionale a căror vechime încă nu a fost stabilită cu exactitate de către specialişti.

Pentru a şti cine le va fi soţ, fetele apelează la celebra turtă din aluat foarte sărat,care după ce este gata de frământat sfârşeşte coaptă pe cărbuni încinşi.Jumătate este mâncată înainte de culcare pentru a face sete, iar cealaltă jumătat pusă în ştergar sub pernă până dimineaţa.Visul în care un tânăr vine să-i aducă apă de băut tinerei fete, va fi visat numai dacă măritişul va avea loc în perioada ce urmează postului.Dacă visul nu va apărea şi viitorul soţ refuză să apară cu apa de băut, atunci fata respectivă va trebui să mai aştepte.Pe cât de nerăbdătoare sunt fetele să pună în practică acest obicei, pe atât de ocupate sunt mamele şi bunicile lor, cu alte îndeletniciri ce trebuiesc făcute numai în ajun de Sf. Andrei .

vezi VIDEO:

 

În ajunul sărbătorii de Sf. Andrei este momentul propice în care găzdoaiele pot proteja  gospodăria şi animalele în faţa lupilor.Pentru a reuşi acest lucru tradiţia spune că toate obiectele tăioase trebuie legate cu sfoară şi puse bine, să nu poată fi găsite în ziua sărbătorii.Toate muncile bucătăriei începînd de la tăiatul pâinii şi până la gătitul mâncăurilor trebuie terminate înainte de miezul nopţii.Pieptenele vine de asemenea ca obiect interzis de Sf. Andrei, aşa că toate coafurile vor fi făcute în ajun.

Timpul este limitat, iar femeile trebuie să fie pieptănate pentru a doua zi înainte de miezul nopţii.Dinţii pieptenelui are echivalent simbolistic cu ghearele fiarelor de pădure şi de aceea trebuie pus sub sfoară, bine legat lângă celelalte obiecte casnice tăioase.Toate aceste obiceiuri funcţionează cu folos în satele din Maramureş iar oamenii spun că au fost şi verificate de-a lungul  sutelor de ani.

Galerie FOTO:

[scrollGallery id=41]

 

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole