Vitezoman oprit în toiul nopții de polițiștii din Borșa

În noaptea de 18 spre 19 mai a.c., polițiștii din Borșa au organizat o acțiune pentru creșterea gradului de disciplină rutieră și depistarea conducătorilor auto care nu respectă normele rutiere în vigoare.

Astfel, polițiștii au oprit pentru control autovehicule, fiind aplicate șase sancțiuni contravenționale în valoare de 2.310 lei. De asemenea, au reținut un permis de conducere pentru conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.

În cadrul acțiunii, în jurul orei 01.00, polițiștii au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism care rula cu o viteză de 124 km/h (+74 km/h), care avea direcția de deplasare înspre Moisei. Conducătorul auto nu a respectat semnalele polițiștilor, ci și-a continuat deplasarea până pe strada Torentului din Borșa. La volan a fost identificat un tânăr de 24 de ani din Borșa, care a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la Spitalul din Borșa în vederea prelevării de mostre biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a concentrației de alcool din sânge.

Polițiștii continuă cercetările pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole