METEO: Vremea se va raci accentuat in Maramures

Schimbari de temperatura drastice in Maramures in urmatoarele zile. Instituţia Prefectului a primit de la Centrul Centrul Meteorologic Regional Transilvania Nord şi Ministerul Administraţiei şi Internelor o informare meteorologică care vizează pentru judeţul Maramureş răcirea accentuată a vremii, intensificări de vânt şi precipitaţii însemnate cantitativ pentru zona montană.

Potrivit informarii primite, aceasta racire a vremii este valabilă în intervalul 7 octombrie, ora 21.00 – 10 octombrie, ora 09.00. În adresă se menţionează că, în această perioadă, vremea se va răci accentuat, iar valorile termice se vor situa sub cele climatologice, specifice acestei perioade.

„Vântul va prezenta intensificări locale, iar în zona montană va sufla tare. Va ploua pe arii extinse, mai însemnat cantitativ în zona montană. La altitudini mai mari de 1800 metri, precipitaţiile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare. Cantităţile de precipitaţii vor fi mai mici de 15 l/mp, iar aversele de ploaie vor fi însoţite, izolat, şi de descărcări electrice. Temperaturile minime vor avea valori cuprinse între 2-6 grade Celsius, iar cele maxime între 10-14 grade Celsius”, au anuntat cei de la Prefectura Maramures.

Prefectul Sandu Pocol, în calitate de preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, a solicitat informarea comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă şi pregătirea echipelor de intervenţie. De asemenea, au fosta avertizaţi şi membrii grupurilor de suport tehnic din cadrul CJSU Maramureş.

„Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă recomandă cetăţenilor să îşi închidă ferestrele de la locuinţe şi alte categorii de construcţii. La deplasarea în afara locuinţelor, populaţia este necesar să evite trecerea prin apropierea imobilelor aflate în construcţie, copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, construcţiilor cu elemente de arhitectură care pot fi dislocate de rafalele de vânt şi care le pot pune viaţa în pericol. O atenţie deosebită trebuie acordată şi şarpantelor de pe blocurile de locuinţe, ce pot fi smulse de rafalele de vânt puternic şi pot pune în pericol viaţa persoanelor care trec sau se află prin acele zone.

Proprietarii de autovehicule sunt sfătuiţi să nu-şi parcheze maşinile sub copacii izolaţi sau în apropierea unor arbori care se pot fi prăbuşiţi de rafalele de vânt şi produce daune acestora. Aceeaşi sugestie este de a nu lăsa autoturismele nesupravegheate în apropierea stâlpilor, panourilor publicitare, construcţiilor cu elemente de arhitectură ce pot fi dislocate, precum şi a imobilelor aflate în construcţie sau care sunt dezafectate şi care se pot prăbuşi pe autovehicule.

În cazul afectării de vântul puternic al unor stâlpi de la reţele de iluminat public sau ruperii unor cabluri electrice, cetăţenii sunt îndemnaţi să nu atingă aceşti stâlpi sau firele căzute la pământ. Cetăţenii sunt rugaţi să anunţe, prin sistemul naţional unic de apeluri de urgenţă 112, apariţia unor probleme generate de intensificările de vânt sau de precipitaţiile sub formă de aversă.

Având în vedere prognoza meteorologică pentru zona montană, solicităm turiştilor care doresc să se aventureze pe trasee montane să renunţe la parcurgerea unor trasee dificile sau necunoscute pentru a nu fi puşi în situaţia de a fi expuşi unor pericole care să le pună în primejdie viaţa, iar dacă totuşi se deplasează pe munte este indicat să îşi anunţe prezenţa în zonă jandarmilor montani şi salvamontiştilor.

Precipitaţiile de ploaie, cu caracter de aversă pot conduce la formarea de torenţi pe versanţi şi creşterea debitelor unor văi, antrenând material lemnos, deşeuri sau aluviuni care pot contribui la colmatarea podurilor sau podeţelor. În acest context, este de evitat lăsarea autovehiculelor pe podeţele aferente, din faţa gospodăriilor şi anexelor proprii. Echipe de intervenţie sunt pregătite să remedieze eventualele deficienţe care pot apărea în reţelele de furnizare a energiei electrice, apă şi canalizare, gaz şi telefonie.

Situaţia hidrometeorologică va fi monitorizată permanent de pompierii militari din cadrul Centrului Operaţional al ISU Maramureş şi de angajaţii din dispeceratul Sistemului de Gospodărire a Apelor Maramures”, au anuntat autoritatile judetului.

Rares Bogdan

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole