SINUCIDERE.Şi-a tras un glonţ în cap (VIDEO)

Şi-a tras un glonţ în cap

Un bărbat din localitatea maramureşeană Cărpiniş şi-a tras în această după-amiază un glonţ în cap. Acesta a fost găsit într-o baltă de sânge chiar în gospodaria în care locuia. La această oră poliţiştii sunt la faţa locului pentru cercetări. Băbatul a murit imediat după ce a apăsat pe trăgaci. Din primele informaţii nu se cunosc încă motivele care l-au determinat pe bărbat să recurgă la un astfel de gest. Vom reveni cu amănunte şi imagini video de la faţa locului.

 

 

UPDATE. Bărbatul, în vârstă de aproximativ 60 de ani, era divorțat și locuia cu mama lui. Faptul că acesta deținea o armă de vânătoare nu era o noutate pentru vecini, el fiind membru al Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Maramureș. Oamenii din sat au arătat că maramureșeanul a mai încercat să își ia viața dar de fiecare dată a scăpat. Din nefericire însă, astăzi, soarta nu a mai fost de partea lui. Cunoscuții îl știau drept un om care consuma frecvent băuturi alcoolice și, spun ei, cel mai probabil alcoolul l-a dus la depresie. De aici și până la a recurge la un gest necugetat se pare că a fost doar un pas. Oamenii legii sosiți la fața locului au declarat că bărbatul nu a lăsat niciun bilet de adio prin care să explice motivele sinuciderii. Trupul bărbatului a fost ridicat și dus la morga Spitalului Județean din Baia Mare pentru efectuarea necropsiei.

 

Roxana ILIE

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole